EXPROPRIEREA PENTRU CAUZĂ DE UTILITATE PUBLICĂ

EXPROPRIEREA PENTRU CAUZĂ DE UTILITATE PUBLICĂ

Legea, adoptată de Camera Deputaților în data de 3 iulie 2019, a fost reexaminată la cererea Președintelui României. În urma reexaminării, s-a decis că lucrările care se declară de interes național și traversează localități, drumuri județene, orășenești și comunale,  asigură legăturile cu municipii, orașe și comune, fiind necesare pentru realizarea de obiective pentru dezvoltarea infrastructurii locale, lucrările privind producția și distribuția de energie electrică și termică având ca scop utilizarea durabilă a resurselor de apă, monopol natural de interes strategic pentru realizarea de amenajări hidroenergetice, reprezintă lucrări de interes public major.

Rezultatul votului a fost de 178 pentru, 111 contra, 4 abțineri, iar 1 nu au votat.

Cu privire la această lege mai amintim un aspect de actualitate, întrucât în ședința din 2 martie 2020, Înalta Curte s-a reunit pentru a dezbate mai multe sesizări privind dezlegarea unei chestiuni de drept în materie civilă, între care și aceea referitoare la interpretarea dispozițiilor art. 22 și art. 34 din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local, în coroborare cu prevederile art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică.

Prin Decizia nr. 31/2020, ÎCCJ (Complet DCD/C) a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Craiova – Secția I civilă în dosarul nr. 847/95/2019.

Astfel, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 22 și art. 34 din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local, republicată, cu modificările și completările ulterioare, forma anterioară modificării prin Legea nr. 233/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local, coroborate cu art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, republicată, Înalta Curte a stabilit că: despăgubirea stabilită în procedura prevăzută de Legea nr. 255/2010, prin hotărâre judecătorească definitivă, nu este compatibilă cu acordarea de daune moratorii întemeiate pe prevederile art. 1.535 din Codul civil, pentru neplata respectivei sume în perioada cuprinsă între data transferului dreptului de proprietate și data la care s-a finalizat judecata asupra contestației privind cuantumul despăgubirilor.

Despăgubirea stabilită prin hotărâre judecătorească definitivă, pronunțată în procedura prevăzută de Legea nr. 255/2010, este compatibilă cu acordarea de daune moratorii întemeiate pe prevederile art. 1.535 din Codul civil, în cazul în care acestea sunt solicitate pentru perioada ulterioară datei la care s-a finalizat procedura judiciară de soluționare a contestației prevăzute în art. 22 alin. (1) din Legea nr. 255/2010”.

Organizația noastră reprezintă excelența in domeniul expertizei judiciare, astfel daca considerați că aveți nevoie de cei mai buni specialiști nu exitați să ne contactați sau daca sunteți într-o situație critică pentru a câștiga timp completați formularul de mai jos.

Vă multumim.

Cerere Oferta Expertiza Judiciara

 

Verificare

Despre autor

Casa de Expertiză Transilvania® administrator

ADRESA: Str. Tudor Vladimirescu, Nr. 64, Aleșd, Bihor TELEFON: (+4) 0753 572 891 E-MAIL: secretariat@c-e-t.ro și office@c-e-t.ro WEB: www.c-e-t.ro