PUBILICITÉ MOBILIARA

PUBILICITÉ MOBILIARA

LEGE PRIVIND PUBLICITATEA MOBILIARĂ

Legea modifică şi completează Legea nr. 297/2018 privind Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară (promulgată și publicată în Monitorul Oficial în decembrie 2018).

Pentru început, se impune a se clarifica ce este acest registru și ce înseamnă pentru cetățeni. Legea definește acest registru ca fiind un registru public în sensul prevederilor Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, şi ale Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sistem naţional electronic de interes public, structurat pe persoane şi bunuri, de evidenţă a priorităţii în caz de executare silită, de publicitate a actelor şi operaţiunilor juridice prevăzute de lege.

Pentru cetățeni el este un instrument esențial în ceea ce privește actele sau faptele juridice ce necesită o înscriere într-un registru public atunci când legislația prevede această condiție, înscriere ce va fi un element de o importanță capitală privind demararea executării silite.

Cele mai dese astfel de situații se referă la înscrisurile sub semnătura privată care constituie titluri executorii conform legii dar care, pentru a putea fi puse în executare silită, deci pentru a avea putere executorie, trebuie să fie înregistrate în registrele publice. Astfel art. 641 Cod procedură civilă stipulează că înscrisurile sub semnătură privată sunt titluri executorii, numai dacă sunt înregistrate în registrele publice, în cazurile și condițiile anume prevăzute de lege. Orice clauză sau convenție contrară este nulă și considerată astfel nescrisă.

Un astfel de registru public general este Registrul Național de Publicitate Mobiliară. Chiar art. 4 alin. (1) și (3) din Legea 297/2018 menționează expres acest lucru: înregistrarea operaţiunilor privind ipotecile mobiliare, a operaţiunilor asimilate acestora, a înscrisurilor sub semnătură privată care sunt titluri executorii în condiţiile legii, a altor drepturi prevăzute de lege, precum şi publicitatea actelor şi operaţiunilor juridice prevăzute de lege, se efectuează în Registru, care constituie un sistem de evidenţă a priorităţii ipotecilor mobiliare şi de publicitate, structurat pe persoane şi bunuri; titlurile executorii constatate prin înscrisuri sub semnătură privată pentru care legea solicită realizarea formalităţilor de publicitate îndeplinesc această condiţie prin înscrierea în Registru.

Rezultă de mai sus că acest Registru este un sistem de garantare a priorității și executabilității unui titlu executoriu pentru o persoană care deține un astfel de titlu executoriu. Totodată Registrul nu garantează faptul executării silite și nici solvabilitatea debitorului ce va fi executat, chestiuni ce țin de fondul executării silite și nu pot fi cunoscute decât după demararea executării silite.

Prin înregistrarea titlului executoriu în Registru se creează condițiile necesare punerii în executare silită. Altfel spus, fără o astfel de înregistrare un înscris sub semnătură privată, deși are caracter executoriu conform legii, nu va avea putere executorie dacă nu va fi înregistrat în acest Registru. Excepție fac înscrisurile sub semnătura privată care sunt înregistrate în alte registre publice care vor avea putere executorie dacă sunt înregistrate acolo .

Cu privire la persoanele care pot solicita înscrierea în Registru, art. 34 din legea 297/2018 prevede că pot solicita înscierea creditorul ipotecar, debitorul obligației garantate, constituitorul ipotecii, cedentul ipotecii, cedentul creanței ipotecare, precum și reprezentantul acestora împuternicit prin procură autentică ori prin împuternicire avocațială când reprezentantul este un avocat.

În cazul fiduciei pot solicita înscrierea constituitorul, beneficiarul, fiduciarul precum și reprezentantul acestora împuternicit prin procură autentică ori prin împuternicire avocațială când reprezentantul este un avocat. Orice persoană interesată, inclusiv debitorul/constituitorul, poate adresa solicitarea de înscriere în Registru a unui aviz de nulitate, a unui aviz de executare – privind anularea executării sau a unui aviz de preluare în contul creanţei – privind anularea preluării, în situaţia în care a obţinut o hotărâre judecătorească rămasă definitivă prin care este îndreptăţită să subscrie acel aviz, precum şi a altor tipuri de avize, în condiţiile prevăzute de Autoritatea de Supraveghere prin ordin al ministrului justiţiei de aprobare a formularelor de aviz de înscriere şi a instrucţiunilor de completare a acestora.

Reprezentantul organelor care au competenţa, potrivit legii, de a solicita o înscriere în Registru, pot completa formularele de aviz. În cazul în care persoana interesată este persoană juridică, subscrierea avizelor de înscriere poate fi făcută şi de către consilierul juridic al acesteia, prezentând împuternicirea dată de persoana juridică. Înscrierea în Registru a avizelor specifice poate fi solicitată de oricare din părţile avizului ori de către reprezentanţii acestora, împuterniciţi prin procură autentică sau prin împuternicire avocaţială, atunci când reprezentantul este un avocat.

Este important de reținut că înscrierea în Registru nu garantează veridicitatea, valabilitatea sau legalitatea actelor ori faptelor supuse înregistrării. Operatorii verifică doar respectarea modului de completare a formularului de înscriere. Operatorii nu verifică corectitudinea informațiilor din formularul de înscriere, nici concordanța dintre avizul de înscriere și faptele juridice care stau la baza acestuia, și nici valabilitatea acestor fapte juridice.

Cu alte cuvinte, operatorul/agentul va înregistra exact ce scrie pe formular, solicitantul înscrierii fiind singurul răspunzător de corectitudinea informațiilor din formularul de înscriere, de concordanța dintre avizul de înscriere și faptele juridice care stau la baza acestuia și de valabilitatea acestor fapte juridice. Aceste dispoziții sunt menționate expres la art. 35 alin. (4) din lege și sunt în acord cu prevederile art. 20 alin. (3) Cod civil, care menționează că publicitatea nu validează dreptul actul sau faptul supus ori admis la publicitate.

În ceea ce privește proiectul de lege, acesta stabilește organizarea Autorităţii de Supraveghere a Registrului Naţional de Publicitate Mobiliară în subordinea Ministerului Justiţiei.

Contractele de ipotecă mobiliară, precum şi înscrisurile sub semnătură privată pentru care legea solicită realizarea formalităţilor de publicitate sunt titluri executorii, sub condiţia înscrierii în Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară (RNPM).

Proiectul prevede că pot să efectueze înregistrarea avizelor de înscriere şi să certifice căutările în RNPM doar operatorii de drept, operatorii autorizaţi, agenţii împuterniciţi ai acestora şi Corpul Operatorilor,

Pentru obţinerea autorizaţiei de operator autorizat şi pentru fiecare reautorizare, operatorii achită o taxă în cuantum de 2.000 lei.

Operatori Autorizati:

Operatorii achită, la autorizare şi la fiecare reautorizare, o taxă în cuantum de 100 lei pentru fiecare birou teritorial înfiinţat de către operator sau deservit de un agent împuternicit de către acesta pentru a opera direct în RNPM.

Solicitanţii serviciilor de înregistrare în RNPM a avizelor de înscriere achită o taxă de 40 lei pentru fiecare aviz de ipotecă iniţial. Solicitanţii serviciilor de înregistrare în RNPM a avizelor de înscriere achită o taxă de 80 lei pentru fiecare aviz de fiducie iniţial. Pentru obţinerea informaţiilor certificate ale înregistrărilor în RNPM, solicitanţii achită o taxă de 30 de lei pentru fiecare înregistrare.

Proiectul de lege a fost adoptat cu 227 de voturi pentru, 23 contra și 18 abțineri.

Pentru alte detalii vă rugam să vă adresați în scris pe mailurile oficiale sau pe pagina de Social Media.

Merci.

À propos de l’auteur

Maison d’expertise en Transylvanie® Administrateur

ADRESA: Str. Tudor Vladimirescu, Nr. 64, Aleșd, Bihor TELEFON: (+4) 0753 572 891 E-MAIL: secretariat@c-e-t.ro și office@c-e-t.ro WEB: www.c-e-t.ro