PROGRAMUL – O FAMILIE O CASA

PROGRAMUL – O FAMILIE O CASA

LEGE PRIVIND PROGRAMUL „O FAMILIE, O CASĂ”

 

Această lege are ca obiective redenumirea Programului „Prima casă” în Programul „O familie, o casă”, precum și modificarea condiţiilor de eligibilitate ale beneficiarilor.

Programul „Prima Casă” urmează să fie înlocuit cu un program intitulat “O familie, o casă”, noul program urmând să aducă o reducere a costurilor de finanțare pentru românii care-și doresc o locuință. Măsura este într-un proiect legislativ ce a trecut deja de Senat, fiind  adoptat și de Camera Deputaților cu 266 voturi pentru, 0 contra și 3 abțineri. Acest program urmează să ajungă la președintele României, pentru promulgarea prin decret.

Ca în cazul programului pe care-l va înlocui, prin intermediul programului „O familie, o casă” se vor putea contracta credite garantate de stat, care se vor putea folosi la construirea sau achiziția unei case.

Dacă până acum, la contractarea unui credit de maxim 60.000 de euro, beneficiarii nu trebuiau să fie căsătoriți și nu aveau limită de vârstă, noul program mărește plafonul la 70.000 de euro, dar impune ca beneficiarii să fie căsătoriți, veniturile să nu depășească un anumit prag, iar avansul pentru credit să fie de minim 5%.

O primă schimbare adusă de noul program va fi, de fapt, o limitare. Astfel, beneficiarii programului vor trebui să aibă un venit net individual sau împreună cu soțul sau soția de cel mult 4.500 de lei. La calculul acestei limite nu sunt luate în considerare beneficiile de asistență socială primite de persoanele care fac parte dintr-un grup vulnerabil,  dacă acestea duc la depășirea pragului de 4.500 lei.

Pentru familiile cu unul sau mai mulți copii, limita veniturilor va fi mai mare, respectiv aceasta va ajunge la valoarea de 7.000 de lei. Locuințele ce vor putea fi cumpărate vor trebui să aibă un preț de cel mult 70.000 de euro, în timp ce valoarea finanțării garantate va fi de maximum 66.500 de euro, iar avansul minim va trebui să fie de cel puțin 5% din prețul de achiziție sau cel de construire a locuinței.

Acest avans reprezentă diferența dintre prețul de achiziție al locuinței rezultat din ante-contractul de vânzare-cumpărare sau valoarea din contractul de antrepriză și finanțarea garantată. Prețul de achiziție a locuinței este de maximum 70.000 EUR  echivalent lei la cursul BNR valabil la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare sau a contractului de antrepriză, iar valoarea finanțării garantate este de maximum 66.500 EUR echivalent lei, dar nu mai mult decât valoarea rezultată din raportul de evaluare a locuinței sau valoarea rezultată din devizul estimativ de lucrări, anexă la contractul de construire a locuinței, exclusiv avansul plătit de beneficiar.

Pe durata contractului de credit obținut, beneficiarul nu poate să dobândească individual sau împreună cu familia o cotă de peste ½ inclusiv dintr-o altă locuință situată în mediul urban, cu excepția celor dobândite prin moștenire. În cazul în care survine o modificare în acest sens după intrarea în Program, în termen de 12 luni, beneficiarul trebuie să decidă asupra deținerii locuinței din Program sau altei locuințe și să notifice această decizie Finanțatorului  și fondurilor de garantare, cu prezentarea documentelor care atestă înstrăinarea.

Proiectul legislativ  va aduce schimbări și în ceea ce privește subvențiile la dobânda de care vor putea beneficia cei interesați de înscrierea în noul program. Mai exact, familiile cu un copil vor beneficia de reducerea ratei dobânzii creditului garantat de stat cu 0,5%, în timp ce familiile cu doi sau mai mulți copii vor avea o dobândă mai mică cu 1%. Se mai acordă o reducere cu 2 puncte procentuale a ratei dobânzii creditului garantat pentru persoanele care fac parte dintr-un grup vulnerabil. Acordarea subvențiilor se verifică anual și este condiționată de încadrarea în veniturile nete lunare menționate anterior.

De asemenea, subvenția acordată în cadrul Programului nu se poate cumula cu alte facilități acordate din fonduri de la bugetul de stat pentru spațiul de locuit, respectiv închirieri sau cumpărarea de locuințe, așa cum este prevăzut pentru anumite categorii de salariați, ca de exemplu cele adoptate prin Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, completată cu Legea nr. 288/2018  prin  care poliţistul care îndeplineşte condiţiile de acordare a compensaţiei lunare pentru chirie  şi care contractează un credit ipotecar/imobiliar destinat achiziţionării unei locuinţe beneficiază de compensaţia lunară pentru chirie/pentru plata ratei sau a unei fracţiuni din rata aferentă creditului. În această situaţie, compensația lunară pentru chirie se acordă în cuantumul prevăzut la art. 31 alin. (1) din Legea 360/2002 (compensaţie pentru chirie de până la 50% din salariul de baza), dar nu poate depăşi rata lunară plătită pentru creditul ipotecar/imobiliar.

Totodată, proiectul prevede ca beneficiarii eligibili să poată refinanța creditele obținute prin alte instrumente de finanțare, cu excepția altor credite acordate în cadrul Programului. Astfel se dă posibilitatea ca beneficiarul să acceseze un nou credit în afara programului ”Prima casă”, de la orice instituție de credit pentru refinanțarea acelui contractat în cadrul Programului. În acest caz finanțatorul, cu acordul Ministerului Finanțelor Publice, poate aproba refinanțarea creditului garantat de stat, precum şi ridicarea temporară a interdicției de grevare asupra locuinței achiziționate sau construite în cadrul Programului, în vederea înscrierii unei noi ipoteci în favoarea instituției de credit care acordă refinanțarea, cu condiția achitării integrale a creditului garantat în cadrul Programului.

Deși Prima Casă 2020 este în plină derulare, regulile vor fi schimbate din mers. Astfel, pentru dosarele depuse până la apariția „O familie, o casă” se vor aplica regulile „Prima Casă”, în timp ce pentru dosarele depuse după apariția modificărilor din proiect se vor aplica regulile” O familie, o casă”.

Pentru alte detalii vă rugam sa vă adresati în scris pe mailurile oficiale sau pe pagina de Social Media.

Vă multumim.

Despre autor

Casa de Expertiză Transilvania® administrator

ADRESA: Str. Tudor Vladimirescu, Nr. 64, Aleșd, Bihor TELEFON: (+4) 0753 572 891 E-MAIL: secretariat@c-e-t.ro și office@c-e-t.ro WEB: www.c-e-t.ro